Miercurea trecuta, Centrul Expozitional Brincusi a gazduit vernisarea expozitiei personale semnata de Anatol Rurac.

Expozitia este compusa din picturi si instalatii, una din instalatii o puteti vedea jos, este ceea ce eu am numit Telefonul. Reprezinta un telefon destricat, dar care inca atirna si inca mai incearca sa indeplineasca cu incapatinare, in singuratate functia pentru care a fost creat. Astfel el capata parca o alta viata, existind in afara Omului.

Picturile mi-au adus aminte de sat, de clipele petrecute la bunici, in picturi, daca am inteles corect ideea autorului, s-a incercat sa fie reprezentat ceea ce eu am deslusit ca un cuptor si focul din el, care putea fi intuit.

In general expozitia mi-a placut, nu pot sa descriu prin ce anume mi-a placut, daca totusi as incerca sa descriu ar fi acea senzatie pe care o simti cind crezi ca ai inteles, ai intrat in gindurile altui om si ai devenit partas la trairile lui. E vorba de acea comuniune pe care o cautam in toate relatiile, in fine.

La deschidere prezenta a fost numeroasa, incit sala de expozitie de la Brincusi parea neincapatoare. Erau multi erau tineri, am vazut si niste persoane cunoscute, era multa televiziune, si destui ziaristi sau jurnalistii.

Inca puteti sa o vizitati, este deschisa, si se pare ca intrarea costa 5 lei, nu stiu daca e mult sau putin, daca e corect sau nu, daca in asa fel promovezi sau din contra limitezi arta la un public ingust. Ma gindesc ca suntem in Moldova, si ca ieri s-a sarbatorit ziua studentului cu un concert deocheat in Piata Marii Adunari Nationale (a cita oara!!!) fara sa se organizeze o expozitie a lucrarilor studentilor de la arte sau oricare alti studenti sau elevi. Doar un concert cu fonograma in centru, si asta tot! dar e deja alt post in blog, cred…