![blo[G]heorghe](https://zugravu.eu/wp-content/uploads/2012/06/cropped-398997_10150965209416756_689521755_12128816_1483335791_n.jpg)
aici se deruleaza procesul de votare pentru a alege un titlu pentru Festivalului Blogului Moldovenesc.
in concurs sunt puse citeva titluri. Deja au inceput sa apara reactii aici, plus inca si comentariile (si sunt sigur ca au sa mai apara).
well s-a vrut mai bine dar s-a primit ca totdeauna :))
cu toate acestea cred in viitorul BlogFest in Moldova,
Am fost azi la concertul de muzica clasica organizat la Filarmonica cu ocazia incheierii campaniei contra violentei fata de femei, campanie derulata sub patronajul sau cu spriijinul Consiliului Europei, a Biroului de Informare a CoE in Moldova, si Amnesty International. Muzica a fost buna, s-a pus numai piese deja celebre, au evoluat elevi de la cele doua licee de muzica din Moldova, a fost Bizet, Bethoven, Mozart, Ceaikowski, Pucini cu “Carmen”, in principiu piese pe care orice elev la terminarea scolii le stie sau le a auzit deja. (doar nu credeati ca am sa scriu numai despre muzica). Ok, totul bine pina aici, muzica buna, apreciez muzica clasica, cred ca e singurul refugiu pe care il avem de muzica care se cinta azi. Va indemn sa ascultati muzica clasica!!!
Concertul era organizat cu ocazia luptei contra violentei asupra femeii, dar eu nu am vazut nimic in concert care m-ar motiva sa nu o fac. Pe bune, nu stiu ce s-a vrut de la concert, cu penibilul steag a Consiliului Europei care atarna de sus, ca o icoana, cu o introducere facuta de o daoamna, nu am retinut de unde era, de o generalitate specific moldoveneasca, spune “uptam pentru rezolvarea problemei femeilor care sunt victime a violentei in familie, (total de acord, pina aici!) si ca ca (!!) sa rezolvam toate problemele din societatea noastra”.
Si cu asta mi-am dat seama ca nimeni nu stie ce trebuie de facut, ca retetele europene nu au fost adaptate la realitatile noastre, si ca ei nu ai idee ce trebuie sa faca.
Deci ca dau formula pe care am folosit-o. Sa presupunem ca campania a fost desfasurata la nivel national (desi pe micile foi de hirtie scrise in rusa erau date adresele a citeva centre pentru femei si care sunt situate numai in Chisinau si Balti!). deci populatia Moldovei e de 4 mln locuitori, femeile constituie 50% deci aprox. 2mln. pesoane. In Chisinau traieste aprox. 1/4 din populatie, deci 1/8 din femei, care face cca. 250.000 femei. iar restul de 1.750.000 traieste in alta parte decit Chisinau, unde credeti ca trebuie de atras atentia mai mult: in Chisinau – arhiplin de ONG sau in sate si orasele, unde nici nu stiu ce inseamna ONG, iar insusi cuvintul suna straniu daca il pronunti acolo, ca un cuvin strain pe care nimeni nu-l stie si deci nu-l intelege.
Ce am simtit in legatura cu concertul de muzica clasica si campania pentru femei: englezii au un cuvint “emptiness” care se traduce in romana ca goliciune, lipsit de continut, pai asta am simtit eu, am vazut o forma (concertul) care era lipsit de continut, era gol; ori daca separai concertul de campanie nimeni nici nu ar fi facut diferenta. Muzica cultiva simtul estetic, valorile morale se cultiva altfel (cazul clasic: germanii in perioada nazista, mari iubitori de arta si muzica, dar care au facut ceea ce au facut). Altceva a mai fost si steagul CoE, care era aninat sus de tot de cortina, am crezut ca am un deja-vu, daca schimbi steagul albastru cu steagul rosu, nu faceai diferenta de ce avea loc in sala. Era un spirit de URSS in modul de a prezenta campania, de combina muzica cu drepturile oamenilor, contextul in general.
In fine eu nu vad nimic comun intre 2 mln de femei si un concert de muzica clasica. Voi vedeti!!! Putem sa vorbim la nesfirsit despre drepturi, obligatii, cine respecta aceste drepturi etc. Doar ca uitam un lucru: Drepturile se iau, ele nu se dau!!
Luati-va drepturile!!! Nu asteptati sa vi le dea!!!
PS vreau sa vad ce cred si altii, mai ales dintre cei care au fost in sala!!!
cea mai usoara metoda de a bloga, si fara a apela din nou si din noi la interfat wp-admin este sa va instalati Mozilla Firefox (http://www.mozilla.com) sau sa descarcati Firefox Portable de pe http://www.portableapps.com. Al doilea pas ar fi sa vizitati https://addons.mozilla.org si sa descarcati/instalati extensiunea Deepest Sender – https://addons.mozilla.org/en-US/firefox/addon/1811
Restartati Firefox si creativa un account. Pentru wordpress cin va cere sa introduceti adresa de postat, tineti minte ca se creaza din adresa blogulu – www.adresa.wordpress.com la care adaugati /xmlrpc.php.
Si gata sunteti gata pregatit pentru a scrie.
Un help mai cuprinzator gasiti aici.
Daca sunteti detinatorul unor informatii ultrasecrete sau care credeti ca va pun viata in pericol, cautati ghidul blogerrilor publicat de Journalists sans Frontieres. Este un ghid in care se arata pas cu pas cum se poate scrie ca sa evitati cenzura sau
descoperirea identitatii Dvs. pe acesta din urma il luati de aici a fost publicat mai ales pentru disidentii din China, dar este aplicabil tuturor, pe undeva gasiti si in alte limbi, altele decit engleza.
Un mic articol il puteti vedea si aici
va-ti gindit vreodata ce fel de politica externa avem in Moldova?
nu spun ca nu avem una (chiar daca cred ca in genere nu avem asa ceva).
cu ce se incepe azi un minister de externe? – cu pagina web!!
vizitati www.mfa.gov.md ca sa vedeti ce pagina web are ministreul nostru de externe. Spun al nostru deoarece el este al nostru, este platit din banii nostri, ne (ne)reprezinta in relatiile externe etc.
pai atunci cred ca in MAE lucreaza persoane incompetente, care nu stiu cum au ajuns acolo (noi de fapt stim cum se ajunge acolo, dar toti zicem/ne ascundem tot timpul dupa fraza:nu stiu cum au ajuns acolo). Sa o zicem pe fata au ajuns pe bani si prin relatii. Iar MAE a ajuns un fel de SRL, SA, SC, II etc. numai nu MAE. Iar cind tu platesti bani pentru ceva tu vrei sa tii intorci inapoi, iar in cazul moldovenilor sai mai si inmulteasca. Si atunci normal ca nu ai nevoie de o imagine,in cazul dat pagina web, deoarece te abate de la ocupatia de baza de a face bani.
Va-ti gindit de ce vizele in Moldova sunt asa de scumpe, in conditiile in care an de an se anunta o crestere a acumularilor in bugetul de stat?
Va-ti gindit de ce lumea e plina de moldoveni ilegali fara nici o acoperire juridica?
Va-ti gindit de ce conducerea ne prosteste atita si la toate?
Ei toti lucreaza! Ei toti fac bani! Iar noi platim pentru asta.
de parca nu mai ei au nevoie de bani!
Ce cuvint l-ati auzit cel mai des folosit in bagajul lingvistic al “liderilor politici” (aici nu-i bagati si pe comunisti care, in marea lor majoritate, nu au nici cel mai mic bagaj de cuvinte, poate cu exceptia de: da, nu, ne znaiu, smirno)?
Constitutie?
Stat de drept?
Legi?
Cetateni?
Libertatile cetatenilor?
etc….
Nu si iar nu. Cel mai folosit este cuvintul “raport”, folosit cel mai adesea in constructii gramaticale ca “raport de monitorizare”, “raport de tara”, “raport de nu mai stiu ce”..
tara traieste de la raport pina la raport, nu degeaba Tarlev a spus ca “asa numitii “experti independenti” strica imaginea Moldovei”, iar noi cei care il citim pe Tarlev cu ochii inchisi, intelegem ca ei strica nu imaginea tarii (in lipsa evidenta a acesteia din urma) ci un alt oarecare raport, de care tine foarte mult Tarlev si prin el noi stim cine.
Deci ce este oare cu aceste raporturi? De ce aceste raporturi au devenit asa de importante? Si unde au disparut oare cetatenii?
Din cite pare orice fel de raporturi au inlocuit aproape complet (scriu complet nu din motiv ca asa este, ci din somplu motiv ca nu cred ca am 100% dreptate) orice alta forma de interactiune sociala. Existi atit timp cit apari in raportt, primesti bani doar daca esti pomenit in raport, tin cont de tine doar daca esti in raport.
Raportat, inseamna ca existi.
As spune eu, parafrazind pe un om care nu a scris raporturi niciodata.
Nu demult niste cercetatori rusi au scris un studiu despre anul 2017, care pina la urma este tot un fel de raport, si conform raportului lor in 2017 Moldova nu va exista, va fi inghitita de stiti voi cine.
Ma puteti intreba de ce ma leg de raporturi, ce am cu ele?
Eu nu am nimic, dar nu-mi place ca in loc sa guverneze (sciu cuvintul acesta, cu toate ca nu il agreez) ai nostri citesc rapoarte si fac tot posibilul ca sa scrie rapoarte bune. Problema nu se va rezolva in rapoarte, problemele exista in afara rapoartelor. Iar ca sa maresti pensia la persoanele in virsta nu ai nevoie de raport ca sa o faci.
si aici imi inchei raportul meu:))
dupa ceva pauza in activitatea sa portalul www.linux.md si-a reinceput activitatea.
pagina a fost offline ceva timp, iar acum a revenit partial, nu am putut sa gasesc forumul care era unul din punctele centrale ale paginii. Sper ca toata arhiva va fi disponibila cit de curind posibil.
Tot ei organizeaza si Linux Fest, cred ca unicul festival de FLOSS din Moldova, mai este inca si expozitia de le MoldExpo cominfo, care are loc anual, dar la Cominfo se intilnesc numai oficialitati si discuta cu aere de experti despre informatizare, computerizare, si alte -zari. treba lor, eu respect mai mult LinuxFest, stiti si voi e mai HardCore!!
am mai gasit aici niste interviuri cu membrii echipei linux.md si nu numai.
Ieri am primit LinuxStarterKit’s, am auzit de mai mult timp despre aceast carte, inca back in Bucharest, dar nu o puteam gasi in librarii. Ce ciudata este viata asta. unele lucuri le gasesti acolo unde nu mai crezi ca o sa le gasesti.
marti, pe 6 noiembrie Centrul Expozitional Brincusi a gazduit vernisajul expozitiei de fotografie semnata Wilma Hurskainen (www.wilmahurskainen.com) – Devenirea/Growht.
Expozitia mi-a placut, cu toate ca am stat numai 30 de minute, am putut aprecia aceasta expozitie.
Ce mi-a placut:
mi-a placut maniera de a aranja expozitia, desi fotografica, s-a reusit sa faca niste mici micro-instalatii. Daca asezi doua fotografii impreuna, fapt ce creaza senzatia de unitate, te face sa privesti imaginile in comun, si sa le compari intre ele, cred ca este o metoda mai mult de instalatii, decit de fotografie pura.
mi-a placut ca Wilma Hurskainen a vorbit in limba filandeza, cu toate ca sunt sigur ca stie engleza. Totusi a preferat sa vorbeasca in limab ei materna.
mi-au placut imaginile, pe care in primele 15 minute le priveam mirat, si nu intelegeam ce vor sa spuna, dar dupa ce am prins idea, am inceput sa imi placa.
Ce nu mi-a placut:
nu mi-a placut ca in sala erau difuzate declaratiile de presa (pres release) pe post de materiale de prezentare. Ori numerele de telefon a tuturor angajatilor Brincusi, nu te fac mai aproape de arta. Iar pe ultima pagina, dupa numele artistei sta scris “pentru detalii va rog sa contactati ambasada Finlandei la Bucuresti” si urmeaza toate numerele de telefon de la ambasada. Probabil ca daca am o intrebare legata de fotografii si expozitie, sa sun la ambasada si ei au sa ma lumineze. Dar nu cred!!!
dar va las sa cititi ce spune Wilma Hurskainen despre lucrarile sale, si veniti la expozitie!!!
DEVENIREA
Ceea ce etalez în această expoziţie prezintă un proiect prin care, ghidată de ideia de a reactualiza, re-fotografiind momente reale după scenariile din îndărătul imaginilor pe care ni le-a făcut tatăl meu mie şi celor trei surori ale mele, pe cînd eram copii. Adecvat logicii ideii am intenţionat ca noile fotografii să comporte analogii paroxistice cu originalele: locurile şi compoziţiile au rămas aceleaşi, la fel cum sunt şi părţile corpului şi expresia feţei. Seria de fotografii înglobează circa 30 de imagini.
M-a impresionat întotdeauna capacitatea fotografului de a transcede, de a emerge dincolo de timp şi de a construi comparaţii de genul celei care m-ă preocupă să o construiesc şi eu. Este un ceva neliniştitor, poate chiar tragic în a privi o fotografie şi în a o compara cu una nouă, deoarece în acest cadru, iminent vom vedea cum lucrurile s-au schimbat, adică au devenit. Este regretabil faptul că entitatea timp a fost acreditată drept principalul măsurătoriu a vieţii omului. Cunoaştem oameni ce nu sunt capabili sau nu vor să vadă schimbările în ei înşişi, adică, a constituirii iminente trecerii timpului.
Datorită noilor tehnologii, eu şi surorile mele încercăm un posibil plonjon ce s-ar preta retroactiv, în trecut. Stăm în aceleaşi poziţii ale corpului, iar aparatul pare să fixeze exact din acelaşi racursiu din care ne-a fotografiat tata. Şi totuşi, ineluctabil, încercările noastre nu sunt altceva deît himere. Este firesc: nu ne putem întoarce în timp!
De asemenea, mă interesează fotografiile de familie şi modul în care sunt făcute, păstrate şi, în unele cazuri, privite. Oricine care are o familie ştie că pozele de familie sunt o formă de a reflecta o familie, unică şi fericită.
Fotografiile de familie pot fi o formă de a învedera trecutul şi identitatea unei persoane. Simultan, fotografiile sunt o formă de a ascunde unele aspecte, la fel şi de a le revela pe altele.
Prin comparaţia fotografiilor din trecut cu cele de astăzi, timpul apare ca o formă ciudată. Se generează senzaţia că există un dialog indestructibil între trecut şi prezent, aşa cum se întîmplă în cazul amintirilor: amintirile nu sunt statice, ci aleatorii corespunzător cu ce ni se întîmplă. Prin recurenţa la un îndepărtat moment din trecut se relevă ceva straniu legat de noi înşine în calitate de subiecte ale fotografiei: rolul pe care îl jucam instantaneu poate fi estimat ca emfatic.
În primele fotografii avem vreo 5 ani, dar ştiam deja cum să pozăm pentru o fotografie.