Forumul Civic: între revoluție și evoluție

Am privit cu interes Forumul Civic organizat de Platforma DA, PSRM și Partidul Nostru pe privesc.eu. Evenimentul a început la orele 10:00 și care a fost precedat comod de briefing-ul de presă susținut de Președintele Parlamentului Andrian Candu la orele 9:30.

Nu cred că merită de dat o atenție deosebită a ceea ce a zis Candu, el vrea doar să tragă de timp, ”majoritatea parlamentară” speră că va evita alegerile parlamentare anticipate, care, de altfel, ar însemna un sfârșit politic pentru mulți din cei care stau acum pe scaunele de deputat.

Întorcându-mă la Forumul Civic am observat că: Continuă să citești

Toamna se numără bicicliștii

Cumva eu consider toamna ca anotimpul cel mai prietenos pentru bicicliști.

Primăvara este prea devreme, frigurile iernii fiind permanent prin apropiere. Vara, pe plaiurile noastre mioritice, este super caldă, pe alocuri chiar fierbinte, iar unicele momente prielnice pentru o plimbare cu bicicleta fiind doar dimineața devreme sau seară, mult după apusul soarelui. Lăsând la o parte iarna, care este un fel de vară doar pe dea-ndoaselea, unicul anotimp rămas, dar care este cel mai potrivit pentru o plimbare cu bicicleta, este toamna. Dar să terminăm cu momentele poetice și să mergem mai departe. Continuă să citești

”Chișinău: oraș european”? – Pe na*ui!

Sincer mă stărui să nu scriu prea multe pe teme legate de oraș, cel puțin asta a fost viziunea mea. și recunosc că nu a fost cea mai bună decizie sau idee. Dar de când particip la campanie electorală a Partidului Verde Ecologist pentru alegerile locale generale din 2015, am început să observ tot mai multe stupizenii care spun multe despre ce atitudine persistă în Primăria Chișinău față de locuitorii, consumatorii, cetățenii – alegeți fiecare ce-i este mai aproape.

Continuă să citești

In Memoriam Boris Nemțov

Sâmbătă seara la Moscova a fost asasinat unul din liderii opoziției din Federația Rusă – Boris Nemțov – fost prim vice-prim ministru al Federației Ruse pe timpul lui Elțin. Există mai multe teorii de ce și de cine a fost ucis, cine este sau nu este vinovat. Nu cred că această crimă va fi descoperită în curând, cel puțin 20 de ani, dacă să judecăm după ancheta asasinării lui Vlad Listiev – director a Televiziunii Publice a Rusiei care a fost asasinat (sic!) pe 1 martie 1995 (exact 20 de ani) – care nici până acum nu a dat răspuns clar cine se face vinovat de această crimă.

Dar nu despre asta vreau să scriu, vreau doar să zic că și în Chișinău a fost adus un omagiu pentru Nemțov – altarul improvizat în fața Ambasadei Federației Ruse și care a adunat într-un singur loc aprecierea de care s-a bucurat Boris Nemțov la Chișinău.

În legătură cu acest ”postament” se poate de înțeles cel mai bine care este atitudinea autorităților ruse față de decedat, dar și mai ales să te întrebi cât de ipocrizi pot fi cei de la ambasadă că nu au transferat aceste flori mai aproape de perimetrul teritoriului ambasadei. Care conform normelor internaționale este recunoscut ca teritoriu rusesc, nu marginea de trotuar, aproape de carosabil.

#RIP Boris Nemțov

PS. membrii biroului permanent a Partidului Verde Ecologist au adus un omagiu personalității care a fost și va fi Boris Nemțov. Sper că gesturi similare le vor face și reprezentanții altor partide.

In Memoriam Boris Nemtov

 

Război și pace

De ceva timp, mai exact de 11 luni, suntem martori ai Istoriei, mă refer la evenimentele care au loc în Ucraina, inițial Euromaidan-ul, fuga lui Ianukovici, și punctul culminant (oare?) ocuparea Crimeii și războiul din Estul Ucrainei.

Evenimentele de mult timp au luat o întorsătură care inițial părea de domeniul fantasticului. Cred că vom avea de suportat încă mult timp consecințele acestora, nu aș vrea ca ele să urmeze ”profețiile” profesorului Andrei Zubov. Un lucru e cert: locuitorii din Ucraina vor fi aceea care vor suporta (dacă nu suportă deja) consecințele politicii neo-imperiale promovate de Putin.

Una dintre consecințe va fi, și sunt sigur de asta, militarizarea societății ucrainene. După cum demonstrează și acest video recent publicat:

Este un video făcut bine, emotiv și care încearcă să demonstreze doar părțile poleite ale serviciului militar. Nu este arătat toată mizeria, sângele și distrugerile care îl însoțesc pe Marte.

Email Self-Defense by Free Software Foundation

Fundația pentru Programe Libere a compilat un ghid pentru cei care le pasă de securitatea și integritatea cutiei poștale. El poate fi accesat aici – Email Self-Defense

Iar mai jos poate fi văzut un infografic pentru cei care iubesc imagini.

UPD: Fundația Ceata a realizat și traducerea în limba română a ghidului.
Continuă să citești

The New World Order

Cred că poza demonstrează cel mai bine configurația nouă a lumii care începe să se configureze în Europa de Est. Măștile au fost date jos, și acum putem să vedem craniul până acum era ascuns sub forma unui regim totalitar ”moale” pe care Putin și l-a creat în Rusia.

Cred că nu este un secret pentru nimeni că următoarea țintă va fi și Moldova. Nu avem practic nici o șansă să rezistăm presiunii eventuale din partea Rusiei. Dacă un stat mai mare precum este Ucraina, care este o copie aproape la indigo a Moldovei în ceea ce privește scindarea societății între est – vest, democrați – autoritari, liberali – comuniști etc., nu a putut rezista unei presiuni inopinate din partea Rusiei, atunci noi nici atât.

Ce-i de făcut atunci? Cred că avem o singură cale – apropierea/integrarea/unirea cu România, intrarea în NATO și UE. Cred că va fi mai ușor de acum în colo ținând cont de faptul că Ucraina, ca și în 1918, ne desparte de Rusia (nu este un secret că Republica Democrată Moldovenească și-a declarat independența de Imperiul Rus după ce Ucraina a fost prima, ca și în 1991 de altfel). Restul sunt sarcini mai mici: cred că nu mai înseamnă nimic dacă rămânem sau ieșim din CSI, va fi reînviată GUAM sau nu, etc.

Promisiunile făcute în Moldova

Recent am aflat despre o nouă platformă online lansată foarte recent de ”ADEPT” (Asociația pentru Democrație Participativă) pentru Moldova – www.promis.md.

Din descriere aflăm că aceasta este ”o platformă de reflectare a activităţii şi performanţei politicienilor şi a demnitarilor aleşi…, care utilizează o metodologie inovativă care curpinde tehnici special elaborate pentru identificarea şi analiza zilnică a celor mai importante evenimente. Evenimentele, promisiunile, declaraţiile şi activităţile politicienilor sunt estimate în baza unui şir de criterii, angrenate într-un singur model ce permite schiţarea profilului actorului politic, calcularea ratingului curent al acestuia, proiectarea ratingului personal asupra ratingului partidului pe care îl reprezintă”.

Lansat pe 30 ianuarie 2014, această platformă (care actualmente este un fel de beta, adică se află încRating-ul politicienilor din Moldovaă în dezvoltare) cred că va fi una din cele mai vizitate pagini din 2014, ținând cont de așteptatele alegeri parlamentare de la sfârșitul anului.

Voi urmări cu interes evoluția acestei platforme, dar am niște mici observații referitor la platformă – și anume care este ”metodologia inovativă” folosită la calcularea rating-ului oamenilor politici.

Presupun că autorii dezvoltat o formulă întra-adevăr inovativă pentru Republica Moldova. Sincer să fiu, nu-mi imaginezi cum poți cuantifica matematic promisiuni făcute politic, și mai ales, acelea care sunt făcute în cadrul unei campanii electorale. Presupun că baseline-ul ar trebui să fie promisiunile făcute în timpul precedentei campanii electorale din 2010, care urmează să fie comparate cu ce s-a făcut real în ultimii ani și plusate cu promisiunile anului curent.

În fine aștept finisarea completă a paginii și a funcțioanilităților acesteia, la acest moment multe din rubrici nu sunt încă active, și mai ales lansarea funcționalităților de utilizitari. Vreau să cred că în jurul acestei platforme se va aduna o comunitate activă de utilizatori care sunt gata să contabilizeze și să se exprime liber pe marginea promisiunilor ”politicienilor” din Moldova.