am fost ieri la teatru…

am fost la Teatrul “Eugene Ionesco”, ce-si are resedinta materiala in incinta Gintei Latine pe str. Sfatul Tarii 18, iar forma virtuala pe tei.md, pagina pe care va o recomand sa o vizitati, si de designul careia am fost placut surprins.
deci am fost la piesa “Chirita in Provincie” (sau intr-o alta transcriere “Kiritza in Privincie”), din ce cauza am fost:
1. nu am fost pina ieri la nici o piesa jucata la TEI,
2. am vazut publicitatea de la TV care mi-a si aprins curiozitatea; m-a mirat la inceput, dar ideea de a face publicitate TV la o piesa de teatru este, oricum, interesanta si putin neortodoxa. Cu toate ca aceasta probabil s-o fi rasfrins asupra pretului biletelor care a fost mare, ridicindu-se pina la 200 lei, pentru o piesa de teatru in Chisinau. Cu toate acestea sala era aproape plina ochi:)

Piesa a formata din doua acte, in total durind 3 ore, dar nu veti observa cum zboara timpul. Piesa a plina de glume, costume extravagante, jocul actorilor este foarte bun, accentul moldovenesc impreuna cu accentul romanesc este bine pus la punct cind este nevoie, pe alocuri amestecat cu “vorbe frantzuzeshti”, rupte din gluma ceea cu “furkusion”.

Nu vreau sa redau piesa, nu-mi propun sa-i inlocuiesc pe actori, vreau insa sa vorbesc despre ceea ce cred despre piesa. Cred ca regizorul piesei (care este nu altcineva decit Petru Vutcărău) a incercat sa faca o evaluare a situatiei din Moldova prezenta. El a incercat sa faca un experiment social, sa scoata  pe scena toata “prostia moldoveneasca”, sa ne o arate ca noi sa nu o mai repatam in viata reala. Numai fraza “ca bradul de craciun – ziua este, iar noaptea nu-i” din dialogul dinter Grigorie (Grisha) Barzoieni si Leonash, cit face! Fraza care a rupt de altfel cele mai mari risete din tot spectacolul. Toti stim ca e absurd sa te certi de la un brad de craciun (si care totusi in conceptia lui Voronin nu este un brad de craciun, vezi aici detalii), dar cind o auzi inca o data de pe scena credeti-ma ca te atinge mai tare si mai dureros, deci se tine minte mai mult, iar sansele de a se mai repeta inca o data aceasat scad cu fiecare reprezentatie a piesei, cred.
Cred ca Vutcarau a incercat sa dea piesei niste nuante de probeleme sociale cu care se confrunta Moldova, el scotind teatrul de pe nisa sa tacita – de a promova valori perene, dar personale (vezi”Romeo si Julieta”; “Julieta si Romeo”;)”Unchiul Vanea” etc.) si cu care sunt OK, de altfel. Dar anume asemenea piese ca “Kiritza in Provincie”, unde numele piesei lui V. Alecsandri este numai un pretext si sursa de inspiaratie, iti dau “mincare pentru creieri” si te fac sa actionezi aici si acum.

In loc de concluzie: daca aveti ocazia mergeti la TEI si vedeti piesa!!